Adrian Creţu
Orice om este un cântec fără rimă
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CREŢU, ADRIAN
Orice om este un cântec fără rimă / Adrian Creţu. Prefaţă de Marin Al. Preda – Iaşi: Junimea, 2012
ISBN 978-973-37-................
|
© adrian creţu
© editura junimea, iaşi – românia
Editura junimea
acreditare CNCSIS nr. 97/2010
Adrian Creţu
Prefaţă de Marin Al. Preda
Poeme nerecomandate persoanelor
sub 18 ani… sau celor slabi de înger!
Editura Junimea
Iaşi – 2012
Furie, tristeţe, luciditate, disperare, iubire, ură, greaţă, cinism, moarte - acestea sunt temele majore ale unui volum care se naşte şi trăieşte în contingent, pentru a redescoperi la nesfârşit, dincolo de el, doar transcendenţa goală. Poemele furioase ale lui Adrian Creţu sunt protestatare prin excelenţă, ca reacţie la agresivitatea angelismului, iar autorul ei este obligat să scrie o poezie crudă, dar adevărată, inspirată dintr-o realitate pe care nu poţi decât s-o urli, aşa cum o vedea Ginsberg!
Intruziunea limbajului licenţios de care poate fi acuzat poetul este justificabilă atât la nivel estetic, abordând aceste poeme ca metafore ale alterităţii în alcătuirea unei cronici lucide a postmodernităţii, cât şi la nivel istoric, prin manifestările literare ale Generaţiei Beat din America anilor ’50, ce a dat literaturii mondiale nume controversate, de la Jack Kerouac, Allen Ginsberg sau William Burroughs; filozofia antimaterialistă şi întoarcerea omului către interior a beatnicilor a influenţat apoi muzicieni celebri de la începutul anilor 60, ca Bob Dylan, Pink Floyd şi Beatles şi a modelat generaţii ulterioare de scriitori, inclusiv generaţia românească ’80.
Orice om este un cântec fără rimă reprezintă o simfonie a indignării, care se foloseşte de un limbaj dur, paradoxal tocmai pentru a scutura prejudecăţile ipocrite ale unor lectori obişnuiţi cu un „stil înalt şi antic”, pentru care sexualitatea nu are ce căuta în poezie, iar valorile religioase sunt tabu; astfel, chiar şi în acest mileniu postmodern, care s-a autodeclarat liber şi deschis spre diversitate, încă mai poţi fi excomunicat, demonizat sau, mai rău, acuzat de blasfemie, pornografie şi prozaism.
„Ucigaşul de iluzii”, care comite ucideri divine, violează, desacralizează, reuşeşte totuşi să-şi salveze puritatea şi idealitatea tocmai prin recursul la urât şi licenţios, ceea ce coincide cu salvarea poeziei sale de abrutizarea consumistă a lumii contemporane, de cadavrul existenţei mediatizate pe toate canalele noastre de ştiri; ironia de pamfletar a „şobolanului care s-a omorât în faţa papetăriei direct office din bacău” capătă astfel proporţii uriaşe, „propagând o undă de şoc în întreaga societate românească”.
Istoria naşterii acestui volum este una care merită menţionată şi care nu poate decât să nască mai departe controversă şi interes în jurul unui poet care nu va fi niciodată acuzat că îşi va lăsa cititorii indiferenţi la actul lecturii poemelor sale.
Un editor l-a refuzat pe Adrian Creţu, spunându-i că e „prea creştin să publice astfel de poeme”...
Un profesor de filozofie şi reputat eminescolog l-a lăsat fără prefaţă cu două zile înainte de predarea manuscrisului, fiindcă autorul a refuzat să scoată două texte şi cuvintele licenţioase din volum; profesorul moralizator s-a justificat pudibond cu revolta studenţilor săi, a nevestei „care-l spală, calcă şi hrăneşte” şi a bunei sale mame, care nu-l va „mai primi în casă”...
Un director de liceu a vrut să-l dea afară din învăţământ pentru că şi-a publicat pe un website literar poeziile, pe care i le citeau pe ascuns elevii...
”Şi n-au învins!”, cum spunea Eugen Jebeleanu în finalul din Hanibal, n-au învins pentru că publicul l-a salvat pe poet.
8 ianuarie 2012
Marin Al. Preda
orice om este un cântec fără rimă
strident
cu multe dezacorduri
în care este vorba de frică
nebunie
moarte
şi de o poveste de dragoste
care nu se sfârşeşte niciodată
orice om este o piesă lungă de teatru
al cărei regizor dirijează fără noimă
iar actorii sunt caricaturi îngroşate la absurd
ale spectatorilor trişti din piaţa publică
orice om este un monstru urban rătăcitor
care mănâncă
bea
se fute
votează
stă la coadă la Impozite şi taxe
visează
plânge
râde
şi apoi moare
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
luptându-mă îndelung cu mine
devorat de o silă imensă de ceea ce devenisem
m-am dispreţuit cu sete pentru cea mai mare parte a decadei
ca să pot supravieţui acestei bătălii
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
înghiţind somnifere şi îmbătându-mă crunt de câte ori am putut
am petrecut prima jumătate a anilor mei douăzeci
învăţând la şcoli alese
şi citind, haotic şi plin de entuziasm
tot ce mi-a picat în mână
apoi am petrecut a doua jumătate a anilor mei douăzeci
uitând aproape tot ce am învăţat şi am citit
în prima jumătate a anilor mei douăzeci
mi-am petrecut o bună parte a anilor mei douăzeci
consumând, fără discriminare, haşiş
şi marijuana
pe unde am apucat
în ultima parte a anilor mei douăzeci
am fost îndrăgostit nebuneşte de o himeră
pe care o mai visez uneori
şi mă umple de tristeţe de fiecare dată
am început prima parte a anilor mei treizeci
făcând pace cu mine -
lumea zice că e doar un firav armistiţiu care n-o să dureze prea mult
acum îmi petrec prima parte a anilor mei treizeci
muncind până la epuizare
şi îmbătându-mă de câte ori pot
îmi mai petrec prima parte a anilor mei treizeci
mergând la prostituate o dată pe săptămână
şi scriind câte două poezii pe lună
cu o regularitate de ceas helvetic
aerul se mişca în reluare
în jurul meu
de plictiseală
ca o musculiţă de oţet
ameţită
zburând în cerc
fără avertisment
cu o jumătate de oră în urmă
îmi venise o idee genială
pentru un poem -
plin de înţelepciune şi oftică modernă.
m-a mişcat adânc -
însă, până am ajuns la calculator
să-l scriu
m-a părăsit
ascult acum în surdină
greierii de-afară
şi aştept să treacă
noaptea
singurul efort pe care mi-l impun
cu severitate
este
să inspir
să expir
conştiincios
şi să casc
cu regularitate
mai mult de-atât
ar fi inutil acum
aseară, în parcarea de la selgros
am omorât un înger.
pe când mergeam liniştit să iau ceva
de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.
s-a aşezat brusc în faţa mea şi a început să-mi vorbească repede
într-o limbă stranie şi guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preţ, să mă lase să trec.
pe nesimţite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
şi am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...
loviturile mele curgeau năvalnic
peste faţa... pieptul... peste mâinile…
şi picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.
în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeaşi limbă necunoscută
lucruri pe care nu le pricepeam
în timp ce furia mea creştea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbuşit sub loviturile mele
şi a murit.
gâfâind, mi-am ridicat privirile şi
am privit în jur -
o linişte adâncă se aşezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduţ
al serii
cu miros de benzină şi iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.
cerul senin era străbătut pe alocuri
de fâşii roşiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemişcat la picioarele mele
mi-am tras respiraţia pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii
pentru căruciorul de cumpărături
şi am intrat să-mi iau ceva de băut.
sunt atât de preocupat în ultima vreme
să încerc toate otrăvurile acestei lumi
încât abia mai adun uneori energia
de a scrie câte un poem despre asta
nu vreau să pierd nimic din mizeriile mileniului postmodern
aşa că ingerez cu regularitate
cantităţi tot mai mari de otravă
pentru a mă obişnui treptat cu ea
mai nou, am re-învăţat
să conjug verbul ‘a fi’
mă joc aproape permanent
repetându-i formele de prezent
eu sunt
tu eşti
el este
ea este
şi tot aşa –
cred că o să treacă ceva timp
până-mi reamintesc şi viitorul lui
singura vacanţă pe care o mai iau totuşi
de la îndeletnicirile mele zilnice
de degustător al otrăvurilor acestei lumi
sau de lacom conjugator de verbe existenţiale
sunt scurtele momente în care mă opresc
contemplu starea degradată
în care mă aflu
şi notez aceste rânduri
PARTEA II:
(Friedrich Nietzsche)
în oraşul de provincie cu două catedrale falnice
erectate nemilos chiar în inima lui
oamenii se târâie, abrutizaţi de soare,
pe asfaltul moale
transpirându-şi în tăcere vieţile goale
pe strada principală
în oraşul de provincie cu singurul său cinematograf -
mişună nestingheriţi şobolani uriaşi
şi câţiva adolescenţi excitaţi se pipăie febril pe întuneric
şi mănâncă popcorn din pungile jumbo size
în oraşul de provincie o pisică tărcată
se furişează pe lângă zidul crăpat
al unei alimentare -
e atât de slăbită încât i se văd coastele
şi burta îi e lipită de şira spinării -
doar foamea i se mai vede
în ochii lărgiţi de frică
în drum spre tomberoanele de gunoi
în oraşul de provincie copleşit sub soarele nemilos de iunie
deznădejdea se insinuează parşiv peste tot
în betoane, în blocurile coşcovite
în magazinele de haine second-hand
şi în tăblăria încinsă a maşinilor grăbite
în oraşul de provincie uitat de toţi zeii
şi demonii creştinătăţii
în care visele au murit de mult
singura luptă demnă de a mai fi purtată
este să nu-ţi pierzi minţile
să ajungi întreg până la dimineaţa zilei următoare
o ştire înspăimântătoare a fost transmisă în această seară
pe toate canalele mass-media
propagând o undă de şoc în întreaga societate românească
se pare că în cursul zilei de azi
a fost descoperit cadavrul unui şobolan
de dimensiuni medii
în faţa unui magazin de papetărie
dintr-un cartier bun al oraşului
primele cercetări ale poliţiei confirmă o ipoteză greu de imaginat
purtătorul de cuvânt al inspectoratului de poliţie a declarat în urmă cu o oră
abia stăpânindu-şi lacrimile de durere
că toate indiciile conduc spre o sinucidere a şobolanului
pe motive de dezgust existenţial
imaginile video au surprins pentru câteva clipe
corpul neînsufleţit al sinucigaşului şobolan
ce stătea întins pe spate
cu botul larg deschis
şi cu toate cele patru picioruşe întinse sârmă în aerul rece de iarnă al oraşului
abominabila întâmplare a avut loc în faţa elegantului magazin "direct office"
la câţiva metri de o mică grădină
din faţa unui bloc cu patru etaje
unde s-au stabilit de câţiva ani buni
mai multe pisici vagabonde şi plictisite
reporterul unei celebre televiziuni naţionale
a încercat în zadar să obţină o declaraţie de la un motan roşcat şi voinic
ce părea a fi şeful micii comunităţi de pisici
dar acesta s-a îndepărtat în grabă
speriat de flashurile aparatului foto
cu câteva minute în urmă
însuşi clubul român de presă
a emis un comunicat în care a prezentat sincerele sale condoleanţe comunităţii şobolanilor băcăuani
pentru greaua pierdere suferită
speculaţiile se înteţesc de la oră la oră
câteva tocşouri cu invitaţi psihologi, preoţi şi medici veterinari
deja dezbat aprins motivele îngrozitorului act
ce au împins şobolanul urban
de dimensiuni medii
la această soluţie disperată
în faţa magazinului de papetărie "direct office"
dumnezeu să-l odihnească pe bietul şobolan sinucigaş!
se apropie
planează în cercuri largi deasupra oraşului
e în jur -
o simt
o pot mirosi
îmi dă târcoale
tot mai aproape
uhhhhhh!!
e în sila imensă de viaţă care mă întâmpină când mă trezesc
îi simt mirosul de putrefacţie în dejecţiile de dimineaţă
o văd pe geam - în cenuşiul monoton al blocurilor
e în veştile primite de departe
îi simt puterea în violenţa gerului
când ies la o ţigară pe balcon
îmi vorbeşte mieros când mă gândesc că ar fi cel mai simplu să-mi iau viaţa
fără ezitare
e în stomac – care se chirceşte sub presiunea demonilor mei dezlănţuiţi de frică
mă trezeşte în miez de noapte
şi mă înspăimântă până la ridicol
e ultimul gând
cald şi reconfortant
când totul se prăbuşeşte în jur
oraşul este zeul istovit al mileniului trei
cu străzile sale lungi, aglomerate
cu lipsa de speranţă care s-a infiltrat în ziduri
în hainele muncitorilor abrutizaţi de anii grei de efort
şi, mai ales, în privirile goale -
cu pensionarii care încearcă viclean
să păcălească moartea încă o zi
în faţa spitalului judeţean
cu cele trei - patru curve de pe centură
care-şi aşteaptă nerăbdătoare camionagii
să-i sugă de vlagă
oraşul este zeul canalelor pline de urină şi mizerie
este dumnezeul dependenţilor din cazinourile ticsite
ce stau cu ochii sticliţi hipnotic
în ecranul automatelor de poker
aşteptând în zadar lovitura vieţii lor -
şi al ciorilor care zboară şi se găinăţează neîntrerupt pe impozantele statui
din parc
deasupra adolescenţilor care-şi răsucesc înfrigurat o ţigară de vise
oraşul este zeul istovit al mileniului trei.
e lucru cert -
unele zile trec mult prea greu
de pildă zilele de luni
toride
lunatece
interminabile
în care plictisul, jumătate filozofic - jumătate ironic, al maestrului cioran
a străpuns fiecare atom băcăuan
adânc în fiinţa lui
nu e orice fel de plictiseală -
e amestecată cu gust de vomă postmodernă
cu miros de transpiraţie blazată
şi cu greaţă proaspătă
de mileniul doi
e peste tot -
în sticlelele goale de bere de sub pat
în umbra serii care a acoperit scara din faţă
până la etajul 3
în pastele cu ton prea greţoase
pe care mi le-am făcut pentru prânz şi nu le-am mai mâncat
în gândurile mele de disperare sumbră
în mersul târşâit al unei femei îmbrăcate în negru
care-şi plimbă leneş câinele în lesă
pe sub balconul meu
sau în paharul de bere răsuflată
ce-l sorb cu sete acum
în autobuzul care mă aducea acasă
de la o crâşmă din centru
pe înserate
tristeţea delicatei brunete cu un zâmbet frumos vizavi de mine
a devenit brusc tristeţea universului
gândurile ei, pline de dor şi durere,
au explodat sub atâta presiune
începând să alerge furios prin autobuz
au intrat în mine, până-n oase
şi m-au cutremurat
apoi au cuprins în ghearele lor nemiloase toţi pasagerii din jur
umplându-i de disperare
o fetiţă cu un fes haios, cu moţ roz ţipător
ce stătea în picioare lângă noi
albă în obraji de spaimă
a mai găsit puterea să o arate acuzator tatălui ei cu degetul pe tânăra brunetă delicată
care avea privirea aţintită în podeaua murdară de noroi a autobuzului
copleşită în tristeţea ei atotputernică
tristeţea corozivă a brunetei delicate
cu un zâmbet frumos
s-a insinuat cu repeziciune peste tot
cuprinzând în braţele ei parşive tot universul
încleştat în presiunea fantastică
a gândurilor ei pline de dor şi durere
întreg cosmosul scheuna în agonie
zguduit de o serie de explozii gigantice -
pregătit pentru distrugerea totală
aducătoare a neantului salvator
autobuzul însă a tras scârţâind greoi
în staţia de la piaţa sud
conform orarului său precis
controlat prin gps de municipalitate
atunci, bruneta delicată cu un zâmbet frumos din faţa mea
s-a trezit ca dintr-un vis urât
din tristeţea ei incredibilă
şi, fără să-şi dea seama că fusese pe punctul de a distruge întreg universul
cu durerea ei fabuloasă
a coborât cu paşi mărunţi de domnişoară
în staţia ei
sub privirile uluite şi pline de ură
ale tuturor pasagerilor
din autobuzul care mă aducea aseară
de la o crâşmă din centru
lene
şi linişte
tăcere
împăcat cu mine
în noaptea asta
şi cu toate greşelile din viaţa mea
trândăvesc alene pe un balcon străin la o ţigară
mă uit curios la florile din jur
mă întreb cum se cheamă
şi râd scurt
încântat de neştiinţă
fără ambiţii
şi fără dorinţe
fără nici un fel de aşteptări
fără speranţe
fără vise
liniştea mă cuprinde tot mai mult la sânul ei generos
în poezia lungii nopţi băcăuane
în autobuzul plin ochi de pensionari
cu staţia sa finală la cimitirul central
al oraşului
a început de ceva vreme să miroase
a mort
feţe zbârcite de bătrâneţe mă împresurau ca pe un animal hăituit
înfofoliţi ca nişte coconi slinoşi şi profund nepăsători
mă împingeau din ce în ce mai ameninţător
în autobuzul de pensionari în care mirosea tot mai puternic a mort
până şi eu mă resemnasem de mult -
n-am reuşit să cobor în nicio staţie până acum
aşa că am început să-mi fac planuri pentru un loc de veci alături de ei
în cimitirul central al oraşului
autobuzul de pensionari ce puţea înfiorător a mort
a intrat pe nesimţite în cealaltă lume
în timp ce se scurgea încet
pe străzile populate de înspăimântători strigoi urbani
în lungul său drum spre cimitirul central al oraşului
eşti la fel de pierdut ca mine
lucrurile nu mai au de mult timp sens pentru tine
simţi că te trezeşti degeaba în fiecare dimineaţă
te-ai săturat să trăieşti după regulile sistemului
să munceşti în silă şi să zâmbeşti
ca şi cum asta ţi-ar face plăcere
să plăteşti taxe şi facturi la nesfârşit
simţi că-ţi pierzi minţile puţin câte puţin în fiecare zi
şi ai face orice să opreşti asta
ţi-ai pierdut orice speranţă că o să mai faci ceva în viaţa ta
de care să-ţi pese cu adevărat
te îneci adeseori de furie
e ascunsă în coşul pieptului
şi în omuşorul gâtului
şi nu te lasă să respiri
vrei să-ţi rupi sălbatic pereţii stomacului să smulgi de acolo ghemul de durere
şi să-l trânteşti puternic de podea până îl omori
te-a cuprins iar nevoia să bei
până ce o să uiţi unde te afli
şi să adormi inconştient
vrei să urli din toţi rărunchii de disperare chiar în momentul ăsta?
noaptea înainta tot mai hotărât
peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp
în cârciuma din gang fumul de ţigară
se întinsese gros, ca un nor alburiu
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ
plin de un miros greu de transpiraţie
la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit
gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea
cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om
o bău cu sete la tejgea în picioare,
într-o înghiţitură prelungă,
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară
şi ieşi în aerul îngheţat al oraşului
vântul de decembrie bătea cu îndârjire peste străzile goale
înfrigurat, cerşetorul îşi scoase radioul său mic din buzunarul de la piept -
singurul lux pe care şi-l mai oferea
în ultimii ani -
îşi potrivi bine căştile în urechi şi deschise pe postul său obişnuit
de muzică clasică.
forţa notelor simfonice ale concertului pentru trompetă în Mi bemol major
de Haydn îi inundă urechile arse de ger
îl mai auzise o dată, demult
şi-i plăcuse teribil
înveselit, dădu mai tare volumul radioului şi continuă drumul
spre culcuşul său de sub pod
între ţevile de apă caldă
se apropie de calea ferată şi sări atletic peste şinele îngheţate
fără să mai audă nimic
când, pe neaşteptate, întoarse privirea
şi văzu luminile unui tren de noapte năpustindu-se spre el
primul lui instinct îi comandă să sară
din mijlocul şinelor în dreapta sa
din faţa trenului în viteză
o bucurie imensă însă îl cuprinse bizar
pe când se uita la trenul ce se apropia cu viteză de el
la gândul că moartea îi e la doar 2 secunde depărtare -
astfel, se decise, într-o fracţiune de secundă, să renunţe la restul de viaţă
şi la Haydn
şi să aştepte trenul acolo - singur şi liber -în mijlocul şinelor
aproape imediat, un sunet sec, urmat de un zgomot de oase sfărâmate
umplu pentru o clipă spaţiul întunecat de sub pod.
trenul izbi din plin cerşetorul ce stătea
în picioare, nemişcat, în calea sa
aruncându-l brutal în tufişurile cu ţepi îngheţaţi de pe margine
pacea se reaşeză încet peste noapte
odată cu stingerea ultimelor sunete
ale trenului ce gonea indiferent în depărtare
viaţa părăsea leneş trupul zdrobit al cerşetorului
pe ultimele acorduri ale trompetei
din concertul în Mi bemol major al lui Haydn
sub coloanele podulului din beton masiv
în noaptea ce stăpânea abia acum autoritar, oraşul pustiu şi îngheţat
este incredibil numărul de situaţii din care te poate salva un şerveţel alb simplu, de bucătărie:
în primul rând, e clar, te ştergi de unsoare după ce ai mâncat ca un nesătul
îţi sufli mucii şi pari elegant în acelaşi timp
te cureţi la cur după o diaree inopinată
îl fluturi în semn de protest la un miting paşnic în centrul oraşului
te ştergi de transpiraţie pe frunte într-o zi toridă de vară
îndepărtezi stropii de spermă la nevoie
absorbi cafeaua fierbinte pe care ai vărsat-o ca un nătărău
pe coapsele tipei de care îţi plăcea mult
acum vreo două veri, la o terasă prin germania
dac-ar fi să rămân singurul pământean în viaţă
ca insul ăla ghinionist din ghidul autostopistului galactic
singurul lucru pe care l-aş lua de pe pământ cu mine
ar fi nişte şerveţele albe de bucătărie
de-acelea simple, la 1 leu pachetul
o flegmă contemplativă se odihnea
azi-dimineaţă devreme
răsfrântă cu indiferenţă pe trotuarul
din faţa blocului meu
tremurând alene în aerul rece al dimineţii
înconjurată pe alocuri de spumă uscată
şi de bobiţe galbene şi întărite de mizerie umană
flegma contemplativă, de o consistenţă profund lăptoasă
privea cu stoicism filozofic animaţia
care cuprindea tot mai mult
micuţul oraş de provincie din jurul ei
unii spun că această flegmă filozofică
ar fi existat dintotdeauna acolo
pe trotuar
chiar de la big-bangul iniţial
care ar fi dat naştere cosmosului -
martoră străveche la şuvoiul inepuizabil al existenţei
viaţa trecea cu o viteză tot mai mare
pe lângă flegma gânditoare
ce zăcea leneşă de-a lungul pavamentului
contemplând nepăsătoare agitaţia din jurul său
în timp ce dispărea încet - încet
zdrobită sub picioarele neştiutoare
ale trecătorilor grăbiţi spre serviciu
în aerul rece al dimineţii
animat de gânduri productive pentru societate
cu o cafea şi un ou fiert aruncate grabnic în mine
am ieşit azi-dimineaţă devreme din casă
să cuceresc oraşul
după o conversaţie scurtă
uluitor de idioată cu vecinul de la 3
ies furtunos din bloc -
şi realizez că mi-am uitat portofelul sus
10 minute mai încolo
stau transpirat la semafor
cu soarele bătându-mi cu putere în creştet
şi mă uit întristat cum trece primul autobuz spre muncă
îl pierd şi pe al doilea.
îndesat de bătrânei nervoşi şi şcolari grăbiţi
urc în al treilea
avid de puţin aer urban
trag nervos de un geam care nu se mai deschide
în timp ce şoferul prinde a treia oară acelaşi semafor de la tic-tac
înghesuit între o băbuţă roşcată, o domnişoară ţâţoasă şi plictisită
şi compostorul de bilete
transpir în continuare regulamentar şi ascult Urma
care îmi ţipă în căşti că furia este un dar
şi încep să întreţin gânduri suicidare
e trecut bine de 8 de-acum
am întârziat la serviciu
deja mă gândesc -
îngreţoşat de jumătatea de oră petrecută azi în societate -
să dau foc la cartea de muncă
şi să mă opresc la barul în drum spre liceul meu
să mă-mbăt în neştire
şi să renunţ la toate ambiţiile mele sociale
l-a văzut careva pe Shotgun Harry?
i se mai spune şi Dirty Harry... îl ştie cineva?
e tipul ăla cu un pistol uriaş şi o poftă nemăsurată de a omorî
dragul meu Harry... uite ce am păţit
azi-noapte:
au trecut câţiva piraţi fioroşi pe la mine -
nu eram pregătit pentru ei...
şi m-au jefuit de toate iluziile
au furat ticăloşii până şi busola aia verde dereglată a mea
de care mă foloseam uneori să văd
unde e nordul
acum sunt pierdut, prietene Harry
habar n-am pe unde mă aflu.
nici măcar n-am timp să regăsesc drumul
iar piraţii mi-au zis la plecare că o să revină diseară
şi n-am cum să le rezist în noaptea asta
aşa că m-am hotărât, Harry
vreau să-mi împrumuţi puşcociul tău înspăimântător
să-i trag un glonţ între ochi Cârmaciului-Şef
fiindcă e inutil şi enervant la culme.
aşa măcar o să ne pierdem definitiv
până şi de toţi piraţii ăia tâmpiţi.
dar pe unde dracu umbli, măi Harry?
hei! l-a văzut careva pe Shotgun Harry?
în creierii munţilor albi
liniştea domneşte atotputernică
timpul trece încet şi paşnic, cu gust de dulceaţă de afine
şi oamenii sunt mai aproape de dumnezeu -
a început deodată să mi se facă silă
mi s-a făcut dor de zgomotele stridente ale oraşului meu,
de asfaltul murdar al străzii sale principale
şi de mirosul de transpiraţie acră din autobuzele greoaie
îmi lipseşte bodega ordinară de peste linia ferată
unde merg uneori pe înserate
beau două sute de vodcă
şi savurez mizeria din jur
mă cheamă înapoi blocurile murdare ale oraşului meu
cu tencuiala căzută de mult
când, plictisit, stau la o ţigară pe balcon
şi mă uit suspicios la peisajul impecabil
cu brazi înzăpeziţi şi un schit cu acoperiş roşu pe o colină
mă cheamă înapoi la el oraşul meu murdar...
Repetat, perpetuu, trist...
Ieri, mahmur şi trist, mi-am înfipt cu sete amorul meu de după-amiază în coapsa unei tinere absolut angelice.
Aproape imediat, m-am surprins frământând nervos între degete ostile coapsa speriată... cu ciudă, cu un gol pustiu de mine, cu neputinţă.
Azi, mă întorc, cătrănit şi aparent absent, să-mi desfac o bere, să ucid un gând, să amăgesc un sentiment şi să-mi bag pula în speranţa aia care mă sâcâie de ieri încoace.
Mâine, mahmur şi trist, mă voi închide în setea mea (speriată şi ea de o idee albastră), şi voi înghiţi...
Repetat
Perpetuu
Trist
împovărat de gânduri bej închis şi cu o înverşunare electrică
dur
indiferent
răzbunător
ucigaşul de iluzii se scutură abrupt
de toată umanitatea din el
şi porneşte furibund prin noapte
în căutarea prăzii sale
înarmat până-n dinţi cu gândurile sale bej închis
mustind de o ură scăpată de sub control
ucigaşul îşi identifică victimele
una câte una
şi începe sălbatic să le
înjure
lovească
violeze
scuipe
calce în picioare
într-un final, n-a mai rămas nimic în viaţă
în jurul său
golit de furia sa devastatoare
obosit şi sătul
ucigaşul de iluzii îşi aprinde o ţigară
şi zâmbeşte candid resturilor de cadavre însângerate
din faţa sa
o pisică albă vagaboandă, cu pete gri pe spatele scheletic
s-a ascuns în spatele vazei cu un lămâi sfrijit de la etajul unu.
se pare că, de prea multă cădură şi foame
pisica turbase în soarele cumplit de august
femeia de la apartamentul vecin se opri mirată din drumul ei
şi o privi îndelung
i se chirci sufletul văzând pisica scuturată de frisoane
ce se înghesuia în spatele vasului
cu ochii semi-deschişi
aţintiţi în gol
şi cu o tăietură proaspătă de-a lungul botului
probabil semn al unei bătălii pierdute recent
peste câteva momente, femeia reveni cu o farfurioară de apă
pe care o întinse timid la nasul animalului turbat
care se încordă şi se trase înapoi, tot mai mult în perete
brusc, ca un arc eliberat de presiune
pisica vagaboandă deschise larg ochii
în care roşul nebuniei acoperise orice urmă de iris
scoase un scheunat ascuţit de furie
şi, printr-un salt aproape jucăuş în eleganţa sa
o atacă cu disperare pe femeia speriată
apoi, înfricoşată, pisica se întoarse în viteză
şi o zbughi spre ieşirea blocului
Post-scriptum opţional (pentru doritorii de un happy-end):
Azi revăd în parc pisica albă vagaboandă. Poartă eşarfă roşie pe lăbuţa stângă şi ochelari de soare în trend. Nu-i e nici foame, nici sete, nici somn, nici frică. A intrat într-o combinaţie câştigătoare şi e gri.
tristeţea secolului XXI îmi întunecă ochii încă o dată
s-a strecurat ticăloasa în toate cotloanele corpului
îmi smulge maţele de viu
fără remuşcare
le aruncă în toate direcţiile
chiar şi în cuvintele pe care le scriu acum
tristeţea este un fel de mâncare apetisant
muşc vorace din ea în fiecare dimineaţă câte o halcă sănătoasă
apoi la prânz, seara
şi deseori noaptea
tristeţea mea este cosmopolită şi foarte sociabilă
se ascunde de mine cu mult rafinament
şi tremură de nerăbdare pân-o găsesc
nu e greu deloc… însă îi dau intenţionat impresia că e un adevărat chin
dau de ea în cele mai neaşteptate locuri
în întunericul camerei mele
prin baruri
pe declaraţiile fiscale 200 şi 220
în pizda proastelor pe care le fut şi apoi le uit
în cartea lui bukowski pe care o citesc
a cincea oară
ori în somnul meu de beţiv
pe la 4 dimineaţa, când mă trezeşte
cu ferocitate
şi mă zguduie sănătos pe toate părţile
tristeţea e focoasa mea amantă
uneori mi se face un dor teribil de ea.
ne ştim atât de bine
încât poate veni oricând neinvitată
tristeţea secolului XXI e o curvă nenorocită
feriţi-vă de ea când o zăriţi
e haioasă şi are un gust amar bine pronunţat
miroase a parfum scump
şi are cracii dezgoliţi încât aproape i se văd chiloţeii fini
m-a sunat azi andreea din focşani
să-mi spună că vrea să vorbească cu mine despre viaţă şi dragoste
andreea e o ţigancă de 23 de ani, care nu vorbeşte corect româneşte
e proaspăt despărţită de 2 luni de iubitul ei
de la care i-a rămas amintire doar un băiat de un an
şi acum îşi caută bărbat formând întâmplător numere de telefon
- haide... uite - eu te plac! - vino în focşani... să ne vedem - îmi spune ea, după ce a terminat cu o serie de întrebări foarte precise
- ca să facem ce? - o întreb eu, curios
- să bem o cafea, vorbim, luăm o cameră la hotel şi ne futem - îmi zice
- dar tu aşa cunoşti bărbaţii care să te fută, măi andreea... sunând la întâmplare? - mă indignez eu fals
- nuuuu... eşti primul pe care-l sun aşa - mă linişteşte ea suav. Auzi, da tu cum eşti... mai alb aşa? - mă întreabă într-o doară
- păi nu... sunt chiar mai spre negru acum... că am fost la mare vreo săptămână
- eh... eu sunt mai neagră de la mama natură - râde ea. deci vii în focşani să ne vedem sau nu? - mă somează ea, iritată, după vreun sfert de oră de pălăvrăgeală
- păi nu ştiu - mă codesc eu ruşinat şi fricos în telefon
- aşa deci!... eu tot am să te mai sun - mă ameninţă ea - da-mi răspunzi dacă te mai sun?
trezit încă o dată în miez de noapte
de un gând naiv care sprintează vioi
prin minte
urmăresc bâzâitul unui ţânţar
care-mi dă rotocoale
şi mormăitul înfundat al bătrânului meu calculator
se crapă de dimineaţă de-acum
m-a cuprins o poftă nebună să beau ceva tare
luminile se aprind pe rând la geamurile muncitorilor
obosit - aştept să se stingă odată a mea!
I
l-am împachetat mai devreme pe isus cristos în valiza mea roşie de voiaj
şi am pornit în călătorie spre vechea mănăstire din nordul moldovei
II
sătul de prea mult bine contemporan
şi sâcâit de amintirea unui straniu vis premonitoriu
plecasem ieri la pândă, în faţa falnicei catedrale ortodoxe a oraşului
după fiul lui dumnezeu
când, spre uluirea mea, acesta apăru printre uşile grele ale catedralei
m-am apropiat cu evlavie de el
şi l-am prins strâns de mijloc
un pic surprins, cristos se uită cu dragoste în ochii mei -
cred că avea şi bucurie în privirea lui
de parcă m-ar fi aşteptat de o veşnicie -
l-am sărutat violent pe buzele învineţite de frig
apoi, cu o singură mişcare generoasă
i-am spintecat gâtlejul de la un capăt la altul
III
acum stau întins în patul meu vechi -
dezorientat şi speriat de ce-am făcut -
şi încerc să alung valurile de panică
la gândul că l-am asasinat mai devreme pe blajinul fiu al lui dumnezeu
geanta mea roşie de voiaj e deja pregătită lângă uşă
plină ochi cu membrele ordonat tranşate ale vedetei mele divine:
capul, picioarele şi torsul abia au încăput în nava principală a genţii
iar mâinile au intrat cu greu în buzunarul din faţă
IV
sunt aproape convins că oamenii lui dumnezeu în negru
de la vechea mănăstire din nordul ţării
vor şti ce să facă mai departe cu rămăşiţele lui cristos
soare
leneş
whiskey
un vers
câine scheunând de plictis
fum de ţigară
walt whitman
butterflies in my stomach
prea mult soare
lună
3 dimineaţa
ochi de diavol
trist
bere
muzică clasică la radio
paganini
spermă şi sânge
more butterflies in my stomach
miros de cannabis
apoi linişte
în convoiul de morţi care traversează la semafor
am trecut, brusc, pe invisible
dincolo
straniu
cadaveric -
mulţimea îşi rânjea reciproc
îmi aprind o ţigară
să alung mirosul barbar de mort
care pluteşte în intersecţie
e abia amiază
şi deja a venit sfârşitul!
totul se rarefiază în jurul meu
nu mai văd clar
ochii mi s-au acoperit de o peliculă albicioasă -
şi calc cu grijă pe trotuar
mi-e frică să nu mă prăbuşesc de tot
în gol
încă mai cad şi acum
panicat
încep să mă grăbesc
să ajung într-un bar
să beau o vodcă -
să mă păcălesc că încă n-am murit
I
azi-noapte... târziu, înspre dimineaţă
s-au auzit la un moment dat nişte zgomote îngrozitoare
de la etajul 4 al unui bloc oarecare
din oraş
enervând vecinii la culme
s-a întâmplat că un demon
tocmai evadase din iad
cu un chef fantastic de ceartă
şi care rătăcise, cu totul întâmplător
până în camera bărbatului de la ultimul etaj al blocului
despre care lumea bârfeşte că e un beţivan trist
II
acesta îşi dormea liniştit somnul său de beţiv de câteva ore bune
când, fără nici un avertisment
a fost trezit de înspăimântătorul demon
astfel, întunericul deplin al camerei -
acompaniat de murmurul ventilatorului pus la viteza a doua
pentru a menţine o răcoare optimă somnului beţivului de la 4 -
a fost tulburat de furia acestui demon foarte matinal
III
mai întâi
somnoros şi leneş
vecinul se uită pe geam
la blocurile din jur
ca să ceară ajutor cuiva mai avizat -
însă toate luminile erau stinse
în tăcerea nopţii de vară
atunci
singur
şi foarte înfuriat de această vizită extrem de inoportună
beţivul îşi asumă prosteşte dificila sarcină
de a scăpa lumea de acest demon ameninţător
IV
încrâncenaţi... aceştia s-au luptat îndelung în noaptea urbană
răsturnând în jurul lor scaune, cărţi, sticle goale,
demonul... mânios şi vijelios în măreţia lui demonică
vecinul... enervat şi încă pe jumătate adormit
dar încercând din răsputeri
şi fără vreun chef
să salveze pe locuitorii oraşului său natal de furia apocaliptică a adversarului său divin
camera beţivului de la 4 devenise
pe nesimţite
o scenă sângeroasă de bătălie
după câteva ore istovitoare de luptă
cu o lovitură mortală şi absolut norocoasă
beţivul reuşi, într-un final, să răpună demonul
şi să-l trimită înapoi în lumea lui diavolească
V
acum
în liniştea deplină a oraşului încă adormit
şi lipsit de orice idee a pericolului iminent prin care tocmai trecuse
vecinul de la 4 stă la lumina lămpii lui de birou -
trist
golit de viaţă şi de vlagă -
ascultând apatic murmurul înfundat al ventilatorului său -
menit a menţine o răcoare optimă somnului său de beţiv
încă iritat că a fost trezit în miez de noapte pentru un lucru atât de trivial
cum este salvarea concitadinilor săi
de chinurile extraordinare
pe care le plănuia demonul evadat din iad
tipul de la 4 îşi toarnă în acest moment
al treilea pahar de vin roşu
fumând şi aşteptând nerăbdător
să-l cuprindă încă o dată
somnul său izbăvitor de beţiv
o tânără grasă îmbrăcată foarte elegant
şi complet în violet
tocmai a ajuns acasă, extrem de mulţumită
se face că tânăra grasă îmbrăcată
în totalitate în violet
a reuşit să rezolve şi astăzi
cu multă responsabilitate şi elan civic
câteva probleme grave ale planetei
chiar împotriva voinţei bieţilor ei locuitori
acum tânăra grasă îmbrăcată din cap până-n picioare în violet
foarte încântată de ea
stă larg crăcănată pe canapeaua extensibilă
din camera de zi a părinţilor săi
cu picioarele odihnindu-se pe măsuţa de cafea din faţa ei
şi se mângâie încet, încet
tânăra grasă îmbrăcată complet în violet
se simte în continuare direct responsabilă să mântuiască universul
în timp ce se uită la telenovela ei favorită
cu tineri înalţi şi neliniştiţi
care rezolvă zilnic şi absolut voluntar
problemele cumplite ale omenirii
drept urmare, tânăra grasă îmbrăcată complet în violet
deja a început să plănuiască următorul ei proiect umanitar
cu scopul de a pune odată capăt corupţiei şi multor alte neajunsuri ale societăţii noastre
care nici nu are habar ce vremuri bune o aşteaptă.
în tot acest timp, tânăra grasă îmbrăcată complet în violet
îşi maltratează din ce în ce mai violent
clitorisul gras şi purpuriu
direct prin chiloţii ei mari, cu bulinuţe violet
- strigăt de adunare a morţilor pe vremea Marii Ciume din 1348 -
hei...e târziu!
e deja 6 fără 20 - trezeşte-te naibii odată
ţi-a venit vremea să pleci de pe lumea asta -
trebuie să mergem acum
tu nu vezi?!
deja ai început să putrezeşti
da... trebuia să vin demult după tine
doar m-am gândit să te las mai mult
poate găseai ceva să-ţi placă pe aici!
de ce ai tresărit aşa violent când m-ai văzut?
doar mă cunoşti bine
te gândeşti la mine mai tot timpul!
ştiu că ţi-ai dat seama -
tu trăieşti pe timp împrumutat de ceva vreme
mai ştiu că mă aştepţi de o veşnicie
îmi pare rău... nu am putut veni mai curând
hai... te mai las puţin - să te îmbeţi crunt încă o dată
hehe! văd că te bucuri de venirea mea...
o să plecăm spre seară, când o să-ţi revii din beţie
şi e mai răcoare afară
vreau să fii treaz pe drum, să-ţi spun unde ai greşit
căci dup-aia o să intrăm în uitare
ameninţarea zilei stă să năvale torid asupra mea
ah! dimineţile răcoroase de vară de pe la 4 şi ceva!
când jumătate de planetă e amorţită de beţii moarte
de partide de sex consumate şi de nevroze întârziate
beau paşnic pe balcon, în briza uşoară a dimineţii
contabilizând leneş gânduri inutile
iar toate zgomotele oraşului au adormit temporar în minefumez cu sete
în timp ce mă uit agale la blocul turn din faţă
ori la cerul negru din jurul lui
care se crapă tot mai energic în torente violente de lumină solară
iar ameninţarea zilei care stă să năvale torid asupra mea
creşte tot mai mare!
ah! dimineţile răcoroase de vară de pe la 4 şi ceva!
unele dimineţi cumplite!
te izbesc în vintre
fulgerător
brutal -
te lasă încremenit
lipsit de glas
de demnitate -
te umplu de furie
şi de o silă amară
lucid şi trist
priveşti cum universul se scurge încet
de ultimele rămăşiţe de sens
mă duc după bidonul de vin roşu din balcon
îmi pun un pahar generos
eliberez un pârţ zgomotos şi ironic
în aerul răcoros al dimineţii
scot o ţigară
o urmăresc pe vecina de la parter
cum îşi supraveghează cu dragoste câinele -
care se cacă în faţa blocului
şi mârâie înfundat la viaţă
resemnat
încep -
încă o dată -
să mă amăgesc
că mai rezist o zi
I
în data de 26 mai 2009, la 5.42 dimineaţa ora româniei
a fost raportată o lumină puternică dinspre vest
aceasta a strălucit intens doar câteva secunde
dar a fost zărită de la zeci de kilometri depărtare
se spune că sursa luminii fusese declanşată cu şapte ore înainte
de pe un alt meridian al planetei
câteva clipe mai târziu s-a auzit un zgomot asurzitor -
ca un tunet răguşit -
urmat imediat de o explozie fantastică
care a sfâşiat planeta în sute de miliarde de fărâme în spaţiu
II
34 de minute mai încolo, singurul supravieţuitor al exploziei -
chinuit de o durere incredibilă de cap -
se trezi din somn
se dădu cu greu jos din pat
se duse la baie - unde se masturbă -
auzise el odată că asta ajută sigur dacă eşti mahmur -
se spălă pe mâini
apoi ieşi la o ţigară pe balcon.
acolo văzu - de la înălţimea etajului 4 -
că lumea fusese distrusă complet în timp ce el dormea
iniţial s-a bucurat -
asta însemna că nu mai trebuia să se prezinte la serviciu peste aproximativ 2 ore -
liceul său, cel mai probabil, fusese pulverizat de suflul exploziei
termină ţigara
şi vru să stingă chiştocul în cutia de conserve de tomate turceşti de lângă el - marca "Burcu Domates Salcasi"
pe jumătate umplută de resturi de ţigară, chibrite arse şi flegmă galbenă de fumător
dar se uită, curios, încă o dată pe geamul balconului
în golul imens al universului
şi se gândi că protejarea mediului
nu mai este acum o problemă stringentă a omenirii -
aşadar, cu un zvâcnet scurt al arătătorului, aruncă chiştocul încă arzând
în spaţiu
III
câteva minute mai târziu -
deranjat de o lumină intermitentă
emisă de telefonul său nokia 1680 -
probabil alerta de mesaje noi -
bărbatul îşi verifică mobilul
şi astfel află motivul extincţiei rasei umane
sms-ul, trimis de fosta lui logodnică -
un lider terorist internaţional incognito,
după cum o suspecta el -
la 5.41 a.m. ora româniei
spunea următoarele:
"I had to do something to get some control on my life back
so i sent this nuclear bomb directly to you
to make sure you asshole do not survive."
IV
supravieţuitorul îşi turnă un pahar de bere rece
pe care îl sorbi cu poftă
şi plescăi zgomotos în liniştea încremenită a cosmosului
după care se întinse în pat
şi adormi aproape imediat
hai să te fac un barbut
şi-apoi, cu timiditate
să-ţi fac propuneri sexuale neobrăzate
dup-aia hai să mergem la hipodrom
să ne uităm cum transpiră de zor caii
alergând cu înverşunare
şi să pierdem vremea jucând la pariuri
când o să fim prea plictisiţi de curse
hai să te duc la baia cârciumii din hipodrom
şi să-ţi ling pizda tânără -
până ce, sătulă, o să-mi dai un şut peste moacă
să mă car din ea
hai să fim pesimişti când ne întoarcem acasă
să stăm în pat şi să fumăm
ascultând zgomotele stranii ale oraşului
în timp ce mă uit absent la pereţii camerei tale
beat
obosit să-ţi mai răspund la întrebări existenţiale
tânjind după întuneric
şi singurătate
eşti un nenorocit
un imatur ratat
un rahat de om
un beţiv nefericit şi patetic
cum poţi să dormi nopţile?
cum poţi să trăieşti cu tine?
cum poţi să te suporţi?
eşti un laş… ţi-e frică să fii fericit dobitocule
te urăsc pentru ce mi-ai făcut
mi-am pierdut timpul cu tine nenorocitule
nu vreau să mai vorbesc niciodată cu tine
nu vreau să mai aud vreodată de tine
atunci când am plecat în grabă din viaţa ta
am uitat câteva lucruri pe care le-aş vrea înapoi
cât de curând posibil
tot ce am reuşit să împachetez de-a valma
când te-am părăsit
au fost furia mea faţă de tine -
care acum mă otrăveşte puţin câte puţin în fiecare zi -
şi o poftă nebună după curbele moi
ale corpului tău brun
pe care-l visez periodic de atunci
am luat cu mine şi toate insultele crude din certurile noastre multe.
au mai încăput, din păcate, în geanta mea largă de voiaj, şi toate trădările
cât şi amintirea mâniei tale nebune
când ţi-am spus că plec
e posibil să trimiţi prin colet poştal durerea mea în cur faţă de tine?
am mare nevoie de ea
şi cred că am uitat să iau de la tine şi instrucţiunile de a dormi liniştit -
trimite-le şi pe alea te rog
m-am săturat să beau în fiecare seară pentru a putea adormi
nu uita să-i pui confirmare de primire
şi marcat "fragil"
ca să fim siguri că ajunge cu bine la mine
eu sunt aici, aşteptând nenorocirea ta
dacă ţi s-ar întâmpla ceva groaznic
dacă aş putea să te zgârii
să te muşc
orice...
să fac să apară o grimasă de suferinţă pe faţa ta
mi-ar potoli ura pentru o clipă
sper să ţi se întâmple ceva cumplit
să te trezeşti din somnul tău veşnic de nepăsare
să rămâi fără aer
să-ţi plesnească ficatul
sper să mori pe drum
răspunde... vreau să-ţi şoptesc vorbe frumoase,
sac burduşit cu organe putrezite!
eu sunt aici, aşteptând nenorocirea ta
hai pe la mine deseară -
nu te-am mai văzut de mult
adu toate spaimele şi îngrijorările tale -
voi râde cu poftă de ele mai încolo
invită-ţi şi demonii la mine
ca să mă distreze cu cele mai mari laşităţi ale tale
vino şi cu speranţele tale de viitor
ca să ţi le ucid una câte una
şi-apoi să plângem împreună după ele
îndelung
îndrăgosteşte-te nebuneşte de mine
şi-ţi promit că mă vei părăsi furioasă şi dezgustată
la următoarea lună plină
adu şi câteva întrebări despre viaţă şi moarte
pe care o să le discutăm amândoi
după ce ne futem
şi apoi să le ignorăm răspunsurile înţelepte
mai ales, nu uita să cumperi nişte vodcă pe drum -
o s-o amestec cu suc de portocale
ca să mă îmbăt porceşte când o să mă satur de tine
şi de reproşurile tale
mi s-a făcut brusc atât de dor de tine
azi-dimineaţă
n-ai auzit cum îmi urlau gândurile
de dor?!
eram în pat
visasem urât
pe emil brumaru cum îmi dădea cartea lui de vizită
ce oficios era poetul
îmi era aşa de silă să stau de vorbă cu el!
şi încercam să adorm la loc
dar tu nu m-ai lăsat
cu violenţă te-ai băgat în gândurile mele
şi mi-ai poruncit impetuos
să mi se facă dor de tine
îţi doresc să nu-mi mai aduc aminte cum te cheamă
să nu-ţi mai ştiu mirosul pielii tale în rut
să-ţi uit pisicelile
şi felul în care te lipeai de mine
înainte să adorm
sunt un ecou fabulos
al minţii tale!
sunt zumzetul oraşului tău
supra-aglomerat
sunt furia ta de dimineaţă când te trezeşti
sunt scrâşnetul asfaltului obosit al conştiinţei tale
sunt îndrăzneţ şi la modă
sunt bio-degradabil -
deci adaptat nevoilor mediului tău-
sunt cool şi, astfel, protejat împotriva bolilor venerice
sunt moş crăciunul pervers al visurilor tale.
sunt fanul filmelor cu jay şi silent bob
şi al băutului de bere la prima oră a dimineţii.
sunt prizonierul beat al pizdei tale trendy
pe care vreau s-o ling acum
şi-apoi în care să-mi instalez pula cu plăcere
şi adoraţie
prins strâns între coapsele fierbinţi
ale femeii cu picioare nerăbdătoare
fără putinţă de scăpare
ascult un copil din faţa blocului, care cântă în batjocură:
"hoţii mi-au furat chi-looo-ţii!
hoţii mi-au furat chi-looo-ţii!"
târziu, înconjurat de mici insule de spermă şi sânge
sorb vinul roşu dintr-o cană de mort
salutând încă o dată furia urbană care îmi acaparează sălbatic gândurile
pe ritmuri asurzitoare de rock'n roll
amorţit de băutură, mă clatin apoi, neîndemânatic, la marginea patului
cu ochii închişi, deja plictisit de ce e dincolo
privesc furios la flash-urile de lumini galbene şi roşii
care fulgeră disco prin faţa ochilor
în timp ce melodia oraşului explodează paroxistic în mine
sub supravegherea atentă a coapselor moi
ale femeii cu picioare nerăbdătoare
locuiesc de ceva vreme într-un vagin primitor
mi-am făcut un culcuş comod aici
şi trăiesc în linişte toate nevrozele veacului meu
între pereţii calzi şi umezi ai săi
uneori, mai scot capul printre labiile sale
mă uit în stânga şi în dreapta
şi-mi imaginez că vreau să evadez de-aici
ca un Cristofor Columb postmodern
să navighez aventuros spre zările îndepărtate -
mărturisesc cu umilinţă însă
că mi se face imediat frică
şi mă reped înapoi
într-un cotlon al vaginului meu îngăduitor
uşurat că nu m-am pierdut definitiv
de când am găsit acest adăpost
îmi dau seama că m-am rătăcit cu totul de lume -
este necesar însă ca, din când în când
un bărbat să se piardă
într-un vagin
să nu mai ştie nimeni de el
pentru o vreme îndelungată
locuiesc de ceva vreme într-un vagin îngăduitor -
mi-e bine acolo -
stau întins în culcuşul meu comod
pierdut cu totul de lume
şi trăiesc, tot mai amuzat, dramele care se derulează cu repeziciune
între pereţii calzi şi umezi
ai temniţei mele primitoare
vreau să-ţi spun că nimeni în viaţa asta nu mi-a făcut mai mult rău
ca tine
tot ce faci este să mă umpli de amărăciune şi ură
ţi-au mai spus şi alte femei asta
mă doare capul de înnebunesc
inima îmi bate de am impresia că bubuie pereţii
eşti un nimeni, la fel ca cei cu care m-am culcat
mai degrabă mănânc un câine mort decât să te văd din nou
mai vreau să-ţi urez să te duci naibii
eşti o epavă
un mare morman de căcat în mijlocul străzii
decât să te ocolesc, mai bine sar peste tine
râzi, asta ştii să faci, tâmpitule
n-ai să mă mai vezi niciodată
o să te visez la noapte mort
asta m-ar face fericită
nu eşti bun de nimic
tu şi cu poezia ta jegoasă
de aceea te alung acum
de-asta te-au alungat şi altele
eu vreau doar să mori
să te ia dracu că m-ai adus până aici
să te ia dracu că te hrăneşti
cu suferinţa mea
Când poezia observă cotidianul cu o claritate de lupă astronomică, fiecare detaliu devine scurt metraj. Când filmului i se adaugă depoetizarea nece-sară transmiterii mesajului lamentat exis-tenţialist, atunci orice om nu cere rimă în a cânta liric: asta i se întâmplă poetic lui Adrian Creţu.
(Cristina Ştefan, creator al cenaclului Lira21)
Poetul din „oraşul de provincie uitat de toţi zeii şi demonii creştinătăţii” se află în căutarea referinţei care să-l (re)prezinte cititorului ce nu s-a născut încă. Poemele sale sunt experienţe ipo-tetice trăite, sentimental sau mintal, de Eul biografic, experienţe poetice ce îşi aşteaptă confirmarea din partea unui cititor abstract. Caracterul situaţional al scriiturii trădează o sensibilitate poetică deviantă, contaminată vag, de istoria cli-pei, de bacovianism, de poetica ameri-cană şi de „poezia jegoasă” a lumii.
Eul artistic demonstrează că viaţa oamenilor e aceeaşi oriunde şi oricând. Ea înseamnă destin, soartă, uitare, amintire, „oftică modernă”, „vomă postmodernă” şi „greaţă proaspătă”. Nu e uşor să scrii o poezie care-şi caută esenţa în adevăr şi nu în propriul ei limbaj.
(Petre Isachi, redactor şef 13 Plus)
Demers inedit, ofensator de ade-vărat, supărător de autentic, curajos de sincer, poezia lui Adrian Creţu îţi spune ceea ce nu se spune, despre ceea ce nu vrei să ştii, într-o formă care te surprin-de, te întristează, te amuză şi te face să îţi doreşti o lume în care contemporanii încă nu au ucis speranţa.
(Prof. dr. Alina Căprioară)
Cuprins
Vă invităm să vizitaţi site-ul Editurii Junimea, la adresa
unde puteţi comanda oricare din titlurile noastre, beneficiind de reduceri.
Editura JUNIMEA, Iaşi – ROMÂNIA,
Bd. Carol I, nr.3-5, cod 700506,
tel./fax: 0232-410427
office@editurajunimea.ro
PRINTED IN ROMANIA
