Adrian Creţu este deja un bărbat, bine făcut. Ştie şi ceva carte. Ba chiar se laudă că se pricepe să jongleze pe piaţa de scriituri. Când vorbeşti cu el se străduieşte să-şi ascundă toate slăbiciunile. Iar faţa lui inspiră buna dispoziţie. Dar când îl urmăreşti de la distanţă, în singurătatea sa, simţi că îl apasă o mare nemulţumire.
I se pare că lumea aceasta este strâmbă. Pentru că nu vede în el nici pe cel mai puternic, nici pe cel mai frumos, nici măcar pe cel mai deştept bărbat. De aceea este hotărât să lupte. Şi pentru că nu ştie cu cine să înceapă lupta, cu sine ori cu lumea, a deschis frontul în ambele direcţii, concomitent. A prins curaj după ce şi-a descoperit o lâncezeală de vocaţie poetică, pe care acum încearcă să o activeze. Este la început, dar promite. Are talent şi imaginaţie. Mai trebuie să-şi exerseze ştiinţa creaţiei poetice şi conştiinţa valorilor artistice. Apoi, vom mai vedea!
-7 ianuarie 2012- Ştefan MUNTEANU
