vineri, 24 februarie 2012

Recenzie Alexandru Corbeanu (www.sunt.teoretic.ro)


Sursa: http://sunt.teoretic.ro/orice-om-este-un-cantec-fara-rima/


Datorita lui Florin (Rusanu) am pun mana pe o cartulie de versuri postmoderniste scrise de Adrian Cretu, carte intitulata “Orice om este un cantec fara rima”, pe care vreau sa v-o prezint azi.

Nu prea m-am dat in vant dupa poezii pana acum pentru ca mi se par plictisitoare si iluzorii, probabil sunt printre putinii care nu recunosc genialitatea marilor poeti disparuti si poate nici nu o voi recunoaste vreodata datorita incompatibilitatii operelor lor cu realitatea. Totusi, Adrian a reusit sa ma faca sa citesc cartea sa de poeme intr-un timp record pentru mine si in mod incredibil, am citit-o integral.

Pana in prezent, nu am citit nimic care sa semene cu continutul acestei carti. In ea exista extrem de multa sinceritate, realitate, ironie si libertate, factori care ii dau cartii o valoare aparte. Prima oara acest lucru mi-a fost sugerat de coperta IV pe care scrie: “Un editor l-a refuzat pe Adrian Cretu, spunandu-i ca e “prea crestin sa publice astfel de poeme” sau “Un profesor de filosofie l-a lasat fara prefata cu doua zile inainte de predarea manuscrisului, fiindca autorul a refuzat sa scoata doua texte si cuvintele licentioase din volum.

Pe a 3-a pagina m-am lovit de un anunt care nu credeam ca il voi gasi intr-o carte: “Poeme nerecomandate persoanelor sub 18 ani… sau celor slabi de inger!“. M-am pierdut un moment dupa care mi-am amintit brusc ca “am omorat un inger”, deci sunt in masura sa dau pagina.

Din primele pagini m-am indragostit si n-am mai putut sa las cartea. Crease un fel de dependenta psihica asupra mea. Versurile fara rima care ironizau si in acelasi timp imi descriau modul de viata ma faceau sa imi doresc sa aprofundez din ce in ce mai mult, din ce in ce mai rapid. E singura carte in care dragostea a fost inlocuita cu sentimentele sincere si puternice, in care nu s-a tinut cont de minciuni si ascunzisuri. Lucrurile simple si monotone sunt vazute dintr-o noua perspectiva si alcatuiesc o opera de arta a secolului 21.

In mod ironic, continutul volumului “Orice om este un cantec fara rima” se aseamana cel mai mult cu melodiile semnate Steleverzi (Oza si Rebel Monk), sau cel putin mie asa mi se pare.

Mult mai multe detalii precum un “demo” si modalitatea de cumparare gasiti chiar pe blogul autorului.

Inainte sa apuc sa citesc cartea am apucat sa dau o raita pe blog si sa citesc cateva poeme. M-am indragostit instant de “epitaf pentru anii douăzeci ” care suna cam asa:


“mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
luptându-mă îndelung cu mine

devorat de o silă imensă de ceea ce devenisem
m-am dispreţuit cu sete pentru cea mai mare parte a decadei

ca să pot supravieţui acestei bătălii
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
înghiţind somnifere şi îmbătându-mă crunt de câte ori am putut

am petrecut prima jumătate a anilor mei douăzeci
învăţând la şcoli alese
şi citind, haotic şi plin de entuziasm
tot ce mi-a picat în mână

apoi am petrecut a doua jumătate a anilor mei douăzeci
uitând aproape tot ce am învăţat şi am citit
în prima jumătate a anilor mei douăzeci

mi-am petrecut o bună parte a anilor mei douăzeci
consumând, fără discriminare, haşiş
şi marijuana
pe unde am apucat

în ultima parte a anilor mei douăzeci
am fost îndrăgostit nebuneşte de o himeră
pe care o mai visez uneori
şi mă umple de tristeţe de fiecare dată

am început prima parte a anilor mei treizeci
făcând pace cu mine -
lumea zice că e doar un firav armistiţiu care n-o să dureze prea mult

acum îmi petrec prima parte a anilor mei treizeci
muncind până la epuizare
şi îmbătându-mă de câte ori pot

îmi mai petrec prima parte a anilor mei treizeci
mergând la prostituate o dată pe săptămână
şi scriind câte două poezii pe lună
cu o regularitate de ceas helvetic“


Pentru ca aceasta carte sa fie posibila s-au depus o gramada de eforturi si au fost depasite destule obstacole. Consider ca asa ceva nu merita sa se piarda in van. Ii urez autorului numai bine, spor in continuare si inspiratie cat mai multe. Nu in ultimul rand doresc sa ii si multumesc pentru carte si continutul acesteia.

Multumesc!