Sursa: http://mariussurleac.ro/blog/2012/09/09/grotesque-spleen-grotesque/
grotesque, spleen grotesque
“Orice om este un cântec fără rimă”, Editura Junimea, 2012 – este volumul de debut în poezie al lui Adrian Creţu, absolvent al Facultăţii de Litere, Univ. Al.I.Cuza Iaşi.
Deşi încă de la început volumul începe cu o atenţionare: „Poeme nerecomandate persoanelor sub 18ani … sau celor slabi de înger”, pot spune că limbajul licenţios folosit este unul uzual, explicit, care se combină natural cu descriptivismul discordant pe alocuri, însă fără a obosi sau afecta cititorul. Aş putea spune acelaşi lucru despre trimiterile către narcotice din unele poeme din volum.
Volumul are 105 pagini şi este structurat în trei părţi: Ars Poetica; Omenesc, prea omenesc; Iubire postmodernă.
Prima parte – începe cu un amalgam de stări concentrate pe emoţii privind dragostea, dispreţul faţă de microuniversul în care „orice om este un monstru urban rătăcitor/ care mănâncă/ bea/ se fute/ votează/ stă la coadă la Impozite şi taxe” – (orice om este un cântec fără rimă). Ars poetica devine mecanizată, poemele devin entităţi fizice transgresive(„m-a mişcat adânc – / însă, până am ajuns la calculator/ să-l scriu/ m-a părăsit” – (ars poetica)).
Probabil sentimentul cel mai accentuat de agresivitate al întregii părţi se găseşte în poemul „aseară, în parcarea de la selgros, am omorât un înger”, care de altfel la nivel de construcţie descriptivă stă cel mai bine – nesiguranţa se combină plăcut cu stări încărcate de adrenalină, autorul jonglează cu tablourile menite să atragă ochiul cititorului pentru ca în final să transmită ceva, să îţi imaginezi.
A doua parte – descrie mai în detaliu elemente de structură civică menţionate în prima parte a volumului, trăsături ale locuitorilor (fie ei oameni ori animale domestice şi mai puţin domestice) ce-şi duc viaţa în urbea de provincie Bacău (oraşul natal al autorului). Şabloanele arhitecturale, pasajele obsesive cu etichete existenţialiste, spleen-ul accentuat nu fac decât să trimită cititorul spre zone cu încărcătură utopică cum ar fi poemul „un şobolan s-a omorât în faţa papetăriei „direct office” din bacău” – aici antropomorfismul are ca fundament ironia brută faţă de mass-media, faţă de politicul cotidian: „purtătorul de cuvânt al inspectoratului de/ poliţie a declarat în urmă cu o oră/ abia stăpânindu-şi lacrimile de durere/ că toate indiciile conduc spre o/ sinucidere a şobolanului/ pe motive de dezgust existenţial”.
Mizerabilismul primei părţi este accentuat în această a doua parte în care omenesc, prea omenesc se transformă uşor în grotesque, spleen grotesque: „e în sila imensă de viaţă care mă/ întâmpină când mă trezesc/ îi simt mirosul de putrefacţie în dejecţiile/ de dimineaţă/ o văd pe geam – în cenuşiul monoton al/ blocurilor” – (neterminată). Astfel de elemente mai pot fi întâlnite în poeme precum „sonet asimetric de luni”, „nou exerciţiu apocaliptic într-un autobuz de pensionari”, „neterminată (II)”.
A treia parte este dedicată relaţiei cu sexul frumos. Are un aer egocentric subliniat (prin trecerea de la persoana I în cazul majorităţii poemelor din volum, la persoana III) încă din poemul de început al acestei ultime părţi „înregistrare post-apocaliptică” privind distrugerea lumii, din care nu a mai rămas decât un singur supravieţuitor (ghiciţi voi cine!?).
Romantismul începe să prindă culoare – dacă în primele două părţi nu s-a pus accent pe această latură, aici în schimb el capătă noi valenţe: „hai să te duc la baia cârciumii din/ hipodrom/ şi să-ţi ling pizda tânără -/ până ce, sătulă, o să-mi dai un şut peste/ moacă/ să mă car din ea” – (în timp ce mă uit absent la pereţii camerei tale), pentru ca mai apoi să se treacă la accente de misoginism în poeme precum „eu sunt aici, aşteptând nenorocirea ta” sau „invitaţie de dragoste”. Iubirea este prezentată cu nesiguranţă, cu scârbă, cu simbolistici freudiene. Această ultimă parte se dovedeşte a fi cea mai închegată, cea mai sugestivă.
În concluzie, Orice om este un cântec fără rimă reprezintă un volum autobiografic, măcinat de stări emoţionale puternice (care-şi ating apogeul în ultima parte), unde mizerabilismul este la el acasă, unde ironia joacă un rol important în descrierea unei societăţi compromise. Un volum vizual, tranşant.
Aş reproşa autorului tendinţa de a lungi poeme precum „o baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod” sau „o pisică turbată s-a ascuns în spatele vazei cu un lămâi sfrijit” – în aşa fel încât sensul este diluat, imagistica se pierde.
Aş reproşa autorului tendinţa de a lungi poeme precum „o baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod” sau „o pisică turbată s-a ascuns în spatele vazei cu un lămâi sfrijit” – în aşa fel încât sensul este diluat, imagistica se pierde.
